În rândurile următoare, vă voi împărtăși opinia mea despre cum, în specia umană, s-a ajuns în situația în care o minoritate îi controlează pe cei mulți. Este vorba despre acei puțini care, în prezent, confiscă și controlează drepturile naturale ale majorității.
Într-o perioadă îndepărtată, pe Pământ trăiau 99 de indivizi și existau 99 de banane. Totul era în echilibru. Fiecare își îndeplinea rolul natural în cadrul speciei, fără conflicte. Unul era culegător, altul era mai masiv și intra în peșteri să extragă zăcăminte, o femeie înota cu grație pentru a aduna hrană din ape. Fiecare avea trăsăturile, abilitățile și competențele sale și își ducea viața fără griji. În fiecare zi, fiecare își avea banana și astfel, armonia era menținută.
Grupul, în mod sporadic, se reunea, de cele mai multe ori în număr mai mic. Cu toate acestea, negreșit aveau loc evenimente în care erau prezenți toți, dintr-un motiv simplu, dar profund: să sărbătorească viața. Aceste întâlniri erau firești, naturale, fără vreo regulă impusă, și reprezentau un moment de conexiune pentru întregul grup.
Banana nu era doar un aliment, ci un drept natural. Nu era obligatoriu să fie consumată zilnic, iar indivizii grupului nu erau condamnați dacă alegeau să nu o mănânce. Se bucurau și de restul lucrurilor din viața lor, fără ca posesia sau consumul bananei să fie un element de constrângere.
Apoi, într-o zi, a apărut cel de-al 100-lea individ. Și-a făcut și el treaba, dar a observat un lucru: toți ceilalți aveau câte o banană, în timp ce el nu avea niciuna. Acest detaliu i-a captat atenția și l-a preocupat tot mai mult. Nu erau nici mai deștepți, nici mai proști unii față de alții, însă fiecare avea un simț natural al echilibrului.
Așa că, la una dintre întâlnirile grupului, noul venit a luat cuvântul și a spus:
“Dragi prieteni, suntem 100 de indivizi. Fiecare dintre voi are o banană, în timp ce eu nu am niciuna. Vă rog să vă gândiți dacă fiecare dintre voi ar fi dispus să îmi ofere 1% din banana sa. Astfel, voi veți rămâne cu 99% din banana voastră, iar eu voi aduna câte 1% de la fiecare și voi avea și eu, în final, 99% dintr-o banană.”
Părea un gest mic, un sacrificiu nesemnificativ. Iar cum empatia era o trăsătură importantă a grupului, nimeni nu a avut obiecții. Și astfel, echilibrul părea păstrat.
Însă, pe măsură ce timpul trecea, omul nostru a început să ia bucăți din ce în ce mai mari. La început, era atent, dar apoi și-a dat seama că putea lua mai mult fără ca ceilalți să observe sau să se îngrijoreze. Și, deși nu avea nevoie de mai mult, a început să acumuleze un surplus, pe care îl ascundea, chiar dacă nu îi folosea cu adevărat. Omul nostru, pe măsură ce aduna bucăți din ce în ce mai mari din bananele celorlalți, a început să le depoziteze. Motivul pentru care le ascundea nu era unul clar conștientizat, dar în sinea lui simțea că nu era cazul să fie înconjurat de grămezi de banane neconsumate. Totuși, continua să strângă, chiar dacă acestea nu îi erau necesare și, paradoxal, ajungea să le risipească.
Câțiva indivizi au început să observe acest comportament. Aceștia erau, din punct de vedere psihologic, mai apropiați de el, împărtășind o anumită tendință către acumulare. Discutând între ei, au decis să-l confrunte.
Când l-au întrebat ce se întâmplă, omul nostru le-a spus: “Aveți dreptate, dar dacă păstrați tăcerea, vă voi da și vouă o parte din ceea ce am strâns.” Ispitiți de această ofertă, au acceptat, deși o banană întreagă nu avea, teoretic, o valoare mai mare pentru nimeni.
De aici a început un fenomen periculos. Omul nostru și grupul său de discipoli au început să controleze și să programeze întâlnirile: când, unde și cu cine se desfășoară acestea. Nimeni nu se mai întâlnea spontan, iar accesul devenea treptat restricționat.
Mai mult, distribuția bananelor a devenit condiționată. Cei solicitau o banană nu o mai primeau gratuit, ci doar dacă ofereau în schimb anumite avantaje stabilite de grupul conducător. Astfel, accesul la resurse a devenit un mecanism de control.
Cei care nu ofereau servicii sau produse în schimbul bananelor au fost treptat izolați. Nu doar că nu mai primeau banane, dar nici măcar nu mai aveau voie să participe la întâlniri. Au fost excluși din comunitate, iar astfel, ordinea inițială a fost definitiv schimbată.
A fost vorba de banane. Dar îți poți imagina că în loc de banane ar putea fi vorba de aer și calitatea lui? De lumină, poate? În timp, pe măsură ce numărul nostru a crescut, acești oameni au creat instrumente de control: poate religia, poate politica, poate moneda.
Tu cum îți imaginezi că s-a întâmplat?
Îți mulțumesc,
Escu